Am plecat în căutarea fericirii acum câtva timp,
Dar n-am găsit decât frânturi de yang si nimb.
Pe vremea când începusem căutarea,
Nici nu prea stiam ce caut nici care-mi e chemarea.

Cu timpul, din fericire, am găsit directia
Dar nu si pacea sufletescă sau măcar rezolutia.
După ce mi-am găsit locul n-am avut decât un gând:
Să plec cât mai repede de pe-acel pământ.

Doream locul acela de-atâta timp
Si-acum mi se părea doar infantil,
Trecut si chiar nesemnificativ,
Căutat de-atâta vreme, inutil.

A urmat un moment lung de tăcere,
În care m-am gândit la motivatie, vointă si convingere...
Nimic nu-mi dădea certitudinea că fericirea-i nemărginiă,
Dar tot nimic, că nu poate fii de margini îngrădită.

Am plecat din acel loc, crezăndu-l pueril acum,
Ducându-mă să exploatez un nou loc; de data asta, plin de fum.
Astfel, am pierdut fericirea, schimbând-o cu-o pană de corb...
Acum, am doar o durere de cap si-n continuare, sufletul orb...