Ultimul moment

Pe geam apăreau scântei, era seara marii întrebări, eu vroiam doar sa iti spun ca noaptea aceea ar fi fost ultima …. Urma o mare dezamăgire , era dezamăgirea amintirilor noastre .Nu știam ca tu nu erai langa mine, te priveam… era doar umbra ta pe perete, oricum pentru mine erai aievea. Stăteai cu ochii închiși pentru a nu mă vedea , hoinăream langa tine prin tristețea cararilor pe care altădată le-am parcurs fara sa-mi dau seama . Acum insa nu mă inselam ,tu nu mă ascultai…nici nu era o problema . Fumam o țigara , așteptam un semn, credeam ca ai sa tipi. M-am ridicat, ti-am turnat un pahar cu vin , ascultam cum foșnetul frunzelor ce picau din stejarul din gradina zgâriau asfaltul…era groaznic de ascuțit…era țipatul tău. Ai răsturnat paharul pe fata de masa si ai început sa plângi mocnit . Nici nu mă așteptam la altceva știam ca asta e reacția fireasca pe care trebuia sa o îndur pentru păcatul de a fi cu tine . Te-am luat in brațe si am așteptat sa mă respingi …de ce nu ai făcut-o ? Am rămas tăcut si puțin impresionat de gestul tău de a mă privi in fata… dar ce păcat, nimic nu mai era acolo. Ce trista zi de toamna. Eu oare unde am rămas?...acolo?aici?sau nicăieri?