Peste arborii ce-n lunca se aseaza-n fata mea
se ridica mare luna spre a lumina o stea
de luceafar far de seama ce cununa si-o ascunde.
Sub o raza de lumina de rubin rosu de sange
sub un nume preacurat se coboara mandra mea...
sa-mi incante inima.

Ochii ei suspina dulce si-mpletesc magia sfanta
ce cuprinde gandul meu intr-o lume ca de vis.
Suvitele i se dezmiarda in a noptii adiere,
si cand o lacrima se scurge pe obrazul ei molatic
simt cum sufletul mi se sugruma si la randul lui suspina...
singur e si nu-i mai place.

Doar un zambet imi trimite, stiu ca-i numai pentru mine
si auzul mi-l incanta, glasul ei e ca de inger.
Un trandafir cu spini de gheata ma-mpunge-ncet, incet
in a mea inima de sare ca o stanca de uscata.
Si dintr-insa-ncepe-a curge viata ce statea pe loc...
si-mi dau seama c-o iubesc.