Divinitatea doare, Dumnezeirea plânge ,
Ne-am înșelat ateii când nu-i înțelegeam
Și am distrus altarul ofrandelor în sânge ,
I-am renegat pe zeii ce mituri îi credeam.

Am construit palate și temple de-nchinare
Din care crede lumea că pleacă izbăvită,
Mai bine-ar sta acasă s-aprind-o lumânare,
Să spună-o ruga simplă dacă se vrea cinstită.

Călugări și apostoli stresați de castitate
Își roaga mântuirea în vaste mânăstiri,
Sunt izolați de lume, se cred în puritate,
Sperând ca vor fi demni de-a zeilor iubiri.

Visăm la paradise și raiuri nevăzute
Unde Adam și Eva au fost Cei Fericiți,
Dar au fost dați afară pentru-n păcat, nu multe,
Nu ne-ntrebăm noi oare, putea-vom fi primiți ?

O lume păcătoasă de Dumnezeu creată
Mai speră că va fi iertată de păcat,
Dar în vâltoarea vieții nimeni nu se intreabă :
Pe Dumnezeul nostru nu tot noi l-am creat ?