În seara-n care vei veni,
mă voi speria și voi fugi.
Departe, peste plictisitoare rime,
peste tandre răstălmăciri sublime.
Fără greșeli de exprimare,
Te voi ruga ca prin urmare
Să-mi lași o triadă de tornade
Să pot scrie și iubi la sute de grade.
Eu voi găsi un suflet să iubesc,
Sentimentul de al meu, să-l citesc
În divine plăsmuiri
Și-n sălbatice sclipiri.

Sentimentul,
Tridentul,
Lasă-mi-l mie ca ultimă stare
de agregare.
N-ai voie să mi-l iei
căci e al ecuației
din ceea ce-i al meu,
din ceea ce-i mereu.
Ca prima suflare,
ca scumpa răzbunare.

Așa doresc să cânt
rece și fierbinte să m-avânt
în tumultum și vârtej
în lacrimi crescute pe vrej.

Magie, nemagie,
ce-o fi o fi, din letargie
de rațiune, de pudoare
Eu și totul mă doare.
Anii, visele,
puterile, clipele.
A lor revoluții mă dor
Iar eu, din eu, te-ador.