Cu greu zgâriată printre “flori de mucigai” de un epigon al scriitorului antic Tudor Arghezi

Ci cu nesaț culeg din metropolitanul smog
Cuvinte ce ades îmi frâng avântul,
Din gropi adun idei lovite de dispreț
Pe care le împart placid cu... vântul.
așa că,
Sonor mă simt amenințat de cai putere
Mergând pe drum ca orice vajnic patruped,
Ignor bineînțeles purtarea josnică și crasă
În stil inconștient și pașnic de biped!
cu toate că,
Lucid, adeseori, sub pernă aflu versuri albe
Pe șervețele așternute, cred, cu teamă ,
Chiar și cearceaful alb târziu, în noapte,
Tumultului poetic din când în când îi cere vamă!
cu toate acestea,
Căscatul îndrăzneț expozii de plictis ascunde
În pântecele proletar năimit democrații să nască,
Burghezul muncitor a obosit...și sprijină cazmaua
Visând gustarea pusă la-ncălzit sub cască...
prin urmare,
De mă vedeți erou să știți că nu-s decât român,
Și conștiincios trăiesc un vis american,
Acum concep un strașnic plan de emigrare...
Adulmecând arome de dolari și de curcan!