Eu si piatra

Ai venit de niciunde
Să-mi alinți vârful pantofului
Cu rotunjimea ta.
Te-ai înfrățit pentru o vreme cu asfaltul,
Ca să-mi încerci tăria.
Ce-i drept, nu te-am zărit,
Dar erai acolo
Făceai deja parte din mine
Din destinul meu, din sufletul meu
Dar nu te-am recunoscut
Și te-am lovit .
A fost greu sau ușor
Nici nu ți-a păsat.
Dar te-a durut
Tăcerea, necunoașterea,
ignoranța, tot ceea ce mă arunca atunci în afara legii.
Iar legea erai tu.
Piatra de căpătâi,
pitra mea de amintire.
Nici eu eram cu mine.
Nici gândul.
Doar ea mă stăpânea.
Doar noi.
Eu și piatra.