Dormind în lumea mea de pământ,
M-am trezit într-o frumoasă dimineață de mai,
Flori suave băteau în geam,
Roua mângâia fețele somnoroase ale florilor,
Numai de undeva de departe se auzea un plânset,
Am deschis geamul mai tare,
Iar luna m-a ajutat și am coborât jos
Uimită acolo am văzut un pui de înger
Era așa de mic și nevinovat
Și totuși plângea.
Atât de sfâșietor ca un păun
Care parcă acuma a pierdut ceva extrem de valoros,
M-am apropiat de el
Și l-am întrebat de ce plânge
El cu ochi săi albaștri cristalini
Nu a zis nimic ci doar m-a îmbrățișat
Nu era nevoie de cuvinte
Ca să îți dai seama
Că suferă
Nu am mai insistat și l-am luat la sânul meu
L-am îngrijit,
L-am hrănit,
L-am ascultat,
Și l-am ocrotit.
Până ce într-o zi nu a mai fost
Deoarece acel înger mic
A dispărut.
De atunci îngerii nu mai plâng
Iar micul înger nu l-am mai văzut
Oare cine știe unde este acuma?