Scris-am aceste randuri intr-o noapte,
Cand smoala cerului ma ineca
Si nu stiam ca ale tale soapte
Erau tot ceea ce pot respira.

Am lipit tocul de alba hartie,
Uitand ce rani poate sa nasca
Scrisoarea asta zugravita tie,
Minunea mea dumnezeiasca!

A doua zi, fugind de dimineata
Sa-ti dau cuvintele-mi de smoala,
M-a inecat un val nebun de ceata,
Iscat precum o cruda boala.

M-am prabusit, strivind o alba floare,
Cu fata ridicata catre cer,
Si-am inteles c-a mea trista scrisoare
Nu m-ar lasa pe veci sa pot sa sper.

De ce traiesc? Fiindca, de indata,
Ai aparut si mi-ai zambit,
Eliberandu-mi gura inecata
Cu un sarut nebun si fericit.