Norii se alungă printre ramurile mărului de vizavi,
Stau aici de-o veşnicie şi-o secundă, pline,
Veşnicia e a mea din ziua întâia,
Secunda întotdeauna îţi aparţine.

Genunchii mă dor de la pietrele căii
De la pământul drumului de dinaintea lui,
Genunchii mă dor de asprimea cărării,
De cântecul ierbii crescând prin ei, şui.

Am înlemnit în chemarea norilor pustii,
Împletesc trecutul-veşnicie cu prezentul-secundă,
Închid ochii şi umblu cărări străvezii
Printre ramuri şi stânci şi sclipiri gemene de undă.


Leiden, 18 mai 2003