Departe-n zarea albastră a mării
Corabie fragilă în pragul disperării.
Zbaterile o fac s-arate jalnic
Cînd pierde lupta cu valul cel năvalnic.

Dar totuși ea se-mpotrivește
Valul iar vine, nu se mai zărește.
Ca o speranță fără vlagă,
Se pierde și dispare-ntreagă.

Apare-apoi foarte rănită,
Furtuna e tot mai cumplită.
Și e purtată crunt de vînt
De nu îți trece nici prin gînd.

Valul din nou se năpustește
Și fără milă o lovește.
Dispare-n apele-nspumate
Și toate îi sînt spulberate.

În necuprinsul larg al zării,
În urletul grozav al mării,
Dispar pînă la urmă, toate cele,
De la timonă, pîn′ la vele.

După un timp, imens de lung
Ape și ceruri, nu se mai ajung.
Și ca-ntr-un groaznic legămînt
Dispare iadul pe pămînt.

Cînd, soarele sus reapare ...
El lumină cu întristare.
Mulțime de obiecte plutitoare,
Decor de moarte și imagini funerare.