Din somn se scoala Greul
cu chipu-i alb ca varul
Paseste, pragul de pamant
si far’ sa-si ia avant
incaleca pe vant,
sa duca-n taina visul
sa nu-l distruga-abisul.

De sus de prin lumini
incaleca pe ger albastru
un grup de suflete de astru
sa-i fure visul, acru
sa-i fie somnul.

Atinge taina Greul,
se uita-n jur ca milelul
nu-si vede sufletul
cum geme dupa el, ca leul.
Si totusi simte gerul aspru
crede in caldura unui astru,
jucandu-se cu el.

Se pierde Greul intr-un gand
nu-si simte sufletul plangand,
de ger se bucura razand;
Si-atunci incep cu dintii iuti
sa-i suga matele din pantec
din inima sa-i fure cantec,
sa-i soarba ochiul de prin frunti;
Nu-s multi…sunt suflete prea iuti
…gandeste Greul cu cele noua burti.

Nu da atentie unui suflet
e unul singur, e doar al lui,
nu simte chinul interiorului,
e doar amorf, e ca un cui…

De vine Pui

si-ncepe lupta cu ai lui,
se-aseaza-n vid, pluteste ca un fulg
nu-si ia avant, incaleca pe-un gand
si fuge-n taina, lasand visul
Greului, sa-l duca inapoi, pe rug
Sa-l duca somnului, sa-i fie cant
de la-nceput sa-nceapa…visul