Mi-i arătai degajată.
Niciodată nu am înțeles acel zâmbet.
În închipuirea mea erau urmele sărutărilor
ce ți se uscau treptat pe buze,
tu mă asigurai că sunt doar clipele vieții tale
ce au trecut fără mine și,
spunând asta,
îți închideai decolteul,
ascunzând,
credeam eu,
o bătaie vinovată de inimă.

Îmi aprind țigara sub reverul tunicii negre.
Bate vântul răscolindu-ți părul,
buzele tale îngheață.

Este vorba de alt drum.
Fumul îmi indică direcția ușoară,
eu plec în sens invers strângându-mi umerii;
fâșiile de vânt vinețiu îmi biciuiesc fața.
Pe chipul tău se așterne încă un zâmbet,
presupun eu,
o clipă ce putea fi eternă,
crezi tu.