Mai tii minte cand ne sopteam primaverile
iar clipa ne zvacnea fior prin piepturi ?
Erau ecourile lunii magii aprinse-n noapte
si zvarcolirea serii ne-mbia-n pacate albe
Plangeau si ingerii de fericirea noastra vie
neputinciosi si-ndepartati de simt carnal ,
Chiar toata-nfatisarea lumii era o poezie ,
pe unde noi treceam sclipeau iubirile-n pocal .
Alaturi susur dalb ne mangaie pe inimi ,
dintre copiii vietii , pasari ne soptesc amor
Iar florile crescute peste noapte dintre patimi
ne ametesc cu vocea lor icnind de dor .
Pluteam , sarutau chiar cerurile toate
de nicaieri si dintr-o raza ne fermeca mereu
Comoara lumii regasita dincolo de moarte
intr-un ungher de suflet nestiind ce-i greu .

Plutim ... magiile ne duc departe
si rasarim din flori mai tineri dupa moarte !