Prima noapte de toamnă
norii lacrimile-și toarnă
peste blocuri și pe străzi,
peste gropile cu morți
ce se-nghesuie-n a lor raclă
trofee a lumilor ce parcă
se mai întrevăd 'ntre frunze
moarte de copac, ce plânse
de-atâtea săptămâni de ploi
ce-au lăsat copacii goi.
Prima noapte a lui Septembre
cerul este plin de umbre
a pământului ce sumbru
stăpânește orizontu'
jilav și rece
a morților ce vor să plece
din lumea asta cea ploioasă
spre una poate luminoasă.

În prima noapte de toamnă
noroiul se târăște-n stradă
și frunzele vor să adoarmă
în gropile de prin mansardă.
În zare o macara se ceartă
cu vântul ce vrea să o vadă
moartă,-ntinsă-n șantier
pe coastele ei cele din fier.

Nu-i decât prima noapte de toamnă
când privim triști înspre vară
în amintirea amantelor pierdute
rămase doar necunoscute
depresiei de toamnă
când norii lacrimile-și tornă.