Îi admir fermecat trupul de marmură albă
tolănit pe-o adiere deasupra undei negre a lacului
pe care abia dacă o atinge sânul său divin...
Depănată în raze, cosița-i de lumină surprinde pretutindeni
năluci deșirate ieșite precum șerpii de la sânul nopții.
Cuibărit la pieptul veșniciei îi privesc jocul nebunesc
sau rătăcirea fără țintă prin lumea împietrită...
Bobocii florilor se deschid sub apăsarea piciorului său gol
lăsând puzderie de stele să se risipească prin văzduh
odată cu licuricii stârniți cu miile prin desișuri...
Când ochiul a rătăcit-o prin vreun colț de lume
mă las ademenit de promisiunile lui Morfeu...
O atingere catifelată însă, apoi un sărut cald
mă smulg din leagănul viselor și al nemuririi
lăsând realitatea să-mi inunde simțurile:
...întinsă pe iarbă alături de mine se află Ea -
ființa sublimă născută din vise și dorințe sublime...
Îi priveam chipul palid și rece prin fereastra deschisă
și, seară de seară, mi-o închipuiam mai veselă, mai frumoasă...
Și acum se află lângă mine!...Credendo vides!...