Preasfânta floare a iubirii
Nu înfloreşte-n ţări străine;
Ea, vrăjitoarea floare-a firii,
Îşi face strat în piept la tine.

Cel ce iubeşte omul ştie
Al fericirii drum spre soare.
Sădeşte-ţi, dar, cu bucurie,
În inimă vrăjita floare.

În ciuda negurii, bolnavă,
Să nu-ţi rămână-un vis calic.
Cu ochii ridicaţi spre slavă,
Mărturiseşte-ţi vina, Fric!

Şi nici un chin nu te va frânge
La ceasul când va fi să pleci.
Din dragoste, să plângi cu sânge,
Ca să nu arzi în foc de veci.