Fiecare privire de-a ta naşte fluturi,
albi şi negri.
Unii sunt vioi
şi-i călăresc toate fericirile noastre,
ceilalţi sunt moi,
posaci
în neîmpliniri scufundaci.

Eu nu fac nimic.

Ba da,
câteodată,
cu o mişcare furişată,
îi culeg de prin aer pe cei păcurii,
pe cei ce fâlfâie blegi
fără de bucurii,
şi mi-i îndes în buzunare
şi pudra lor mă face harap la suflet
nepăstrându-mi zâmbetul zâmbet
şi umbletul umblet.

Altceva nu fac nimic
decât poate să te privesc acoperită de fluturi
cum încet-încet de mine te scuturi.

Am mâinile,
părul,
ochii,
tot trupul,
prea negre de atâta ucidere furişată,
am bucăţi cernite de zbor
pitite prin pleată,
pe umeri mi-au crescut două aripi liliece,
mi-au crescut şi gheare
cu lucire oţelie,
rece.

Fiecare privire de-a ta naşte fluturi albi,
în timp ce eu,
chiţăi departe de tine,
prin noapte vânând singurătate,
fluturi negri,
pribeag,
străin zburând în zig-zag.

Pan
11.11.2002 :)