Trăiesc iar anii tineri. Aprinsul tămâios
În flăcări să mă ardă, căci, iată, vine ceaţa.
Vin! Nu importă care. Nu sunt pretenţios.
Pe cel mai bun găsi-l-voi la fel de-amar ca viaţa.

Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul,
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi după-atâta râvnă atât se poate spune:
Că am venit ca apa şi-o să plecăm ca vântul.

De ce incertul mâine te tulbură mereu?
Căci nu stă în putere să-i schimbi de astăzi faţa.
Trăieşte-adânc prezentul! Iar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea să-ţi spună ce taină-ascunde ceaţa.

Dincolo de pământ şi infinit
Cătam să aflu cerul unde vine.
Şi-un glas solemn atunci s-a auzit:
“Şi cerul şi infernul sunt în tine.”

Cel ce-a cules în viaţă al cunoştinţei Măr
Pe-adevărata Cale purta-va paşii săi.
Numai acela ştie că azi e ca şi ieri
Şi mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintăi.

Acum din fericire doar numele persistă.
Iar cel mai vechi prieten tot vinul nou rămâne.
Mângâie cupa plină. E singurul tău bine
În ora asta goală, în ora asta tristă

Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană!
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Un joc ce se repetă e viaţa – şi tu ştii:
Câştigul e durere şi moartea fără nume.
Ferice de copilul sfârşit în prima zi…
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume.

Zefirul răcoreşte obrajii rozelor
Şi-n umbră parfumată ne mângâie extazul.
Atât de plin de vrajă şi de noroc e ceasul,
Că tristul ieri dispare ca fulgul de uşor…

Aceste ornamente pe cupa delicată
Un băutor le-nscrise cu mâna-nfrigurată.
De dragul căror gene le-a vrut aşa de fine?
Şi-o să le sfarme, poate, îndurerat de cine?