If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or, being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise;

If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build 'em up with wornout tools;

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on";

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man my son!

//

Dacă ştii cumpătul să ţi-l păstrezi, când toţi în jurul tău şi-l pierd
Şi tot pe tine te- vinovăţesc,
Dacă încrederea în tine nu-ţi slăbeşte când toţi în juru-ţi se-ndoiesc,
Dacă până şi îndoiala lor tu ştii s-o stăpâneşti;
Dacă, neostenind de-ndelungată aşteptare, ştii încă să aştepţi,
Sau, de minciună-nconjurat, minciuna nu o foloseşti
- Fără să vrei să pari prea bun sau prea înţelepţeşte să vorbeşti –
Dacă ştii să visezi astfel ca visul să nu te robească,
Dacă ştii să gândeşti fără ca singur gândul ţel să-ţi fie,
Dacă şti să-nfrunţi deopotrivă izbânda şi necazul
Şi pe-aceste două mari amăgitoare cu-aceeaşi ochi să le priveşti,
Dacă poţi îndura ca adevăruri ce-ai rostit, răstălmăcite de mişei, laţ pentru proşti s-ajungă
Sau lucrurile cărora le-ai închinat o viaţă zdrobite să le vezi , şi din nimic, din nou să le zideşti
Dacă din tot ce-ai dobândit, poţi face o singură grămadă
Pe care s-o arunci din nou în joc, şi, dintr-o dată
Dacă pierzi, să ştii s-o iei iar de la capăt:
Inimă, nervi şi simţuri dacă ştii să le cruţi
Ca să-ţi poată sluji şi-atunci când vor slăbi
Şi-astfel să faci ca ele să dureze şi-atunci când nu vei fi
Decât doar o voinţă care să le ordone: Rezistaţi !
De poţi să te-ntovărăşeşti cu regi şi să rămâi curat,
De poţi vorbi mulţimilor fără a fi-ngânfat,
De nu te pot răni duşmanii şi nici prea iubitorii tăi prieteni,
De se pot bizui pe tine toţi, dar nu prea mult doar unul,
Dacă minutul ne-ndurător în şaizeci de secunde preţioase-l poţi schimba,
Atunci întreaga lume, cu tot ce ea cuprinde, îţi aparţine
Şi ce e mai de preţ, prietene, un OM întreg vei fi făcut din tine.