În ora in care-n opaiţ e miere
Căscând aurora săgeată în vis
Prelinge oţelul prin geamul deschis
Când păsări se- nfoaie în flori de tăcere

Uitarea pândeşte gingaşa cădere
Ce-un secol credeai că în ape s- a-nchis
Precum înţeleapta-ntr-o zi Héloise
Pieri ca zăpada de dulci primăvere

Prin pietrele lucii porneşte se zbate
Un pas zgomotos şi de grabă supus
Asemeni ce nu simte lâna un fus
Ceasornic cu prea multe roate dinţate

Şi taci cum pe buze ce îngeri ţi-au pus
Pierdut e, de aripi de ambră răpus.