oare ştii cum e să te mişti în propriul tău trup ca în trupul unui străin m-am pierdut odată cu Dumnezeu treceam prin parc singură căzuseră castanele şi odată cu ele s-a adunat tot prundişul în sufletul meu ţi-a sufocat imaginea Doamne ţi-a sufocat amintirea luminoasă
eu ştiu că exişti ştiu că îmi ierţi rătăcirile din parcul castanilor
sunt o moartă perfectă o moartă în ai cărei ochi nu mai vezi lacrimi

mă plimb în corpul meu profit de el băieţii spun că sunt frumoasă
tu poţi să mă iubeşti
poţi să-mi scrii poezii ori să mă visezi
poţi chiar să te gândeşti că voi veni la vară cu tine în deltă
ne vom plimba cu barca mă voi juca cu picioarele în apa călduţă voi purta cămaşa albă de in voi alerga printre trestii speriind toţi peştii
îţi poţi imagina toate acestea
în locul meu va fi doar un trup frumos şi curat


va veni însă o zi în care voi plânge


Dumnezeu va plânge odată cu mine





foto-laura cozma