Spartura in nori
luna arunca
un fel de culori
ireale
cu tonuri banale
de noapte prea lunga.

Privirea mi-e prinsa de cer
de piatra splendid luminoasa,
opritu-s-a timpul stingher
induiosat
de tot ce nu s-a intamplat
in viata noastra.

Rece, sfanta, majestuasa
sta calma intre cruzii nori
spargand in cioburi pacla groasa
cu semetie,
ea, condamnata-n agonie
sa plece capul doar in zori.

Luceafarul, loial prieten
apare singur langa ea
cu licarul acela sprinten
dar fara viata
de teama zilelor cu ceata
cand el tacut va disparea.

Priveliste fara de scop
in rosu, negru, cenusiu
a spus oricarui suflet stop.
Sa se opreasca
ca sa admire acea cereasca
inlantuire de pustiu.

Nici vantul parca nu mai bate
din simplul fapt ca sa nu strice
visul mort care razbate
prin cea spartura dintre nori.
Copaci cu crengi goale de flori
durerea parca vor sa-si strige.