Tăietorul în carne vie
credea că lacrimile sunt făcute dintr-un sânge mai apos,
inima se adapă în miezul deşertului
cu durere depigmentată,
trece prin zid
ajunge în camera cu păpuşi
şi pleacă la prima explozie de supernovă de circ.

El era tăietorul în carne caldă,
încă vie,
acum nimic nu-i mai iese la fel.
Şi-a înmuiat palmele în noul meu parfum:
ţi se potriveşte de minune, a zis.

Cade prin oase un ban găurit,
câştigat la jocul din ultima seară,
norocul meu până în măduvă.