Termină cu aberațiile astea Ecaterino și nu
te mai împacienta, căci turnul de fildeș nu se prăbușește
la cea mai mică adiere de vânt. Zăpada mistică a ochilor nimfomania dementă a
inteligenței reflectă și mierea cuvântului abrupt pe buze de sânge freamătă.
De ce urli cu furie când leagănul peste cap se dă și lumea-n convulsii paralitice cu
degetul te-arată? Cu lacrimi de daimon scrie ura ce inima umană temple îi ridică, dar nu
ponegri imaculata agonie a naivității animalice. Mai presus de titanii ce fluvii prin gesturi subjugă și cruci romane de gladiatori torturați, să fi, pe via Anima călcând.
Nu chem a doua Seraphită să renască din propriul fiord, te chem pe tine, Siberia să cucerim
și valul de beton al necunoașterii cu urlet de faun să spargem.
Încerci păpușa de carne să zgânderi cu a ta cunoaștere? Același râs
tenebros de mucegai primitiv te va-ntâmpina, căci ambrozie sulfuroasă pe gâtul de fier
ruginit curge încă.
Pe tine te chem, Ecaterino, Siberia să cucerim.
Spiritus astra petit - spuse copila, părintele castelu-i ridicând, când noaptea-n dans șamanic
pe ploape a coborât.
Ecaterina, noi Siberia să cucerim.