I

şi când va fi să dispari
cu tot cu ochii tăi mari,
amăgeşte-mă că sînt
linişte cerşind cuvânt,
zeu ursuz cu mâini subţiri
ce-ţi aduce trandafiri,
cam de mii de ori pe lună
şi-ţi şopteşte noapte bună
prin desişul de-ntuneric,
lepădându-şi, bont şi sferic,
sufletul însingurat
chiar la tine lângă pat
şi-ţi oferă, lin, pe pernă:
umbra lui, rană eternă

II


pune-mi sufletul să cânte
în de nedescris colinde,
pune-mi ochii să tot soarbă
trupul tău de muză albă,
iar mâna să îţi sfâşie
norii de melancolie