cu o brichetă oamenii aprind uneori visele
de aceea ele durează preţ de o ţigară
tastatura e un martor tăcut conectându-te
fără prejudecăţi la inima de plastic a universului
nu e greu de ajuns iubirile virtuale fac ravagii
mai ceva decât un cataclism natural
drumurile au astăzi degete noduroase
ciuntind dimineaţa pe malurile Dâmboviţei
înflorirea devine doar un moment aleatoriu
răsfrânt glacial în ferestrele termopanelor
cearcănul zorilor a închis primăvara
într-o pleoapă de zinc neputincios cerul
priveşte cum străzile se scurg una după alta
în canalul lacrimal al oraşului până şi vântul
tace cu arcuşul înfăşurat în bobocii giulgiului alb
violina lui Paganini şi-a amanetat cântecul
printre inele cu piatră ca oul de porumbel
şi carafe de porţelan partitura Sonatei numărul 6
aşteaptă într-o blândeţe elegiacă să fie scoasă
la licitaţie alături de candelabrul acela masiv din argint
mai bine hai să fugim de aici dragul meu
noi oricum n-avem prea mulţi bani
dar ne putem cumpăra bilet de tren numai dus
până la casa aceea cu perdele de salcâmi
unde s-a rătăcit cândva adolescenţa noastră