De vorbă cu pomul


Am întrebat bradul căzut la pământ:
- De ce te-ai lăsat răpus de hăţişuri
Să mori putrezind pământului rece?

Şi blând; răspunsa-mi butucul cu multe tăişuri;
Cum herbul ca martor rămase pecete,
Că nu vântul, nici ploaia, nici anii trecuţi,
Nici soare sau viscol a timpului rece
E boala ce face să moară tăcuţi.

- Cum pot cunoaşte pe sfinţii din lume?
Sub stele, copacii puţin vor rămâne,
Şi nu timpul vitreg ne este duşmanul,
Ci omul cu barda a lumii stăpâne,
Înfige în trunchiuri tăişuri păgâne,
Din trupuri de morţi î-şi face divanul.

- Cum pot cunoaşte minciuna din gânduri?
Făţarnice vorbe ieşi-vor din gură,
Pe afară-mbrăcaţi în dulce glazură,
Scriptura luminii-o preface-ntuneric,
Şi chipul de bronz a marelui cleric,
Grăi-vor spre Domnul cuvinte de hulă.

Tresar în cutremur a vorbelor taină,
Privind la butucul prădat de-a lui haină,
Şi văd mulţi lăstari cum hrana şi-o smulg,
Izvor rădăcinii prin lacrimi ce plâng,
Spunând adevărul, ce-a fost, ce-o să fie
Şi spun lumii-ntregi Scriptura s-o ştie.

Căci morţii nu tac prin trunchiuri răpuse.
Căci are o taină prin Duhul ascunse,
Ca roade-nmulţite lăstari să răsară,
Cuvântul Scripturii în veci să nu moară.

( A se citi: 2 Tesalocieni 2: 3-12* şi veţi identifica personajul
din strofa patru, singurul om de pe pământ care printr-un
decret este numit „infailibil” ne-recunoscut nici de
Biserica ortodoxă ) [„ copacii” este simbolul oamenilor.
Judecători 9:8*, Luca. 21: 29* , e.t.c. ]