chiar dacă toate războaiele noastre au culoarea păcii
îţi dau onorul dintre picioare pentru ultima dată
şi renunţ să mai arcuiesc curcubee prin tine

suflecându-mi sufletul cu baioneta de două ori pe diametru
umplu buzunarele cu cerul rupt din epoleţii de pe tălpi
şi ies din tranşeele tale care nu mă mai apără ştiind că dezertez

sunt un soldat căutând luneta puştii izbăvitoare
cu transpiraţia pe spate şi mâinile pe piept
gata oricând de rutina ritualului

după ce voi fi rupt de unul singur ultimul front al cărnii
cu gâtul prăvălit înspre giulgiurile unui bocet la comandă
cocostârc descuibărit voi bate toaca în drum spre mănăstirea cuminţeniei depline