norii îşi scutură nehotărâţi bărbile peste punctele cardinale
din când în când îşi încreţesc frunţile atingând pământul
fulgii dezorientaţi îşi caută culcuşul
străini de lume se lasă uşor purtaţi de vânt
încărunţind oamenii cu burniţe ce se preling pe tâmple

cum să înveşmântezi noaptea cu singurătatea din tine
perdele tot mai dese micşorează lumina ca într-o pace adâncă
unii se strâng neliniştiţi în braţe la marginea drumului
cineva dansează pe melodia ploii altul
aruncă scrum peste cuvinte
chiar acum se scrie nebunia
clonând amintirile

eu port între umeri moartea
târându-mă
prin adâncurile
iernii