E miez de noapte, dar sunt la geam,
Privesc pamântul mort, acum
Și norii cei știuți de neam
Și spun cum obișnuiam;
Iarnă, ești pe drum.

Văd cum coboară de pe-un nor
Un fulg. El deschide turma,
Dansează-n vânt atât de-ușor,
Coboară atât de-ncetișor,
Doar unii-i află urma.

E pată de lumină-n noapte,
Cu-o stea ce cade îl asemui,
Din gând imi fur-a mele soapte-
El face ce cred că nu poate
Și cad în vraja lui.

Simt liniște-apăsătoare
Și-n mintea mea fulgul domnește,
Îl văd, se chinuie să zboare,
Fiind o dulce-rară floare,
Iar dansu-i îmi vorbește:

de voi sfârșii...
voi amintii...
de drama iernii
trecătoare...
de mă topesc...
alți doi sosesc...
iarna vestesc...
și-n ziua mare...
se unesc...
și cad cu mii...
și domnesc...
asupra lumii...

Și toți urmeazaă doar o dată,
Dansul fulgului de iarnă.
Și toți cântă-n timpul greu,
Cântul fulgului arheu.