În bălţi, apa spărgea
soarele în bucăţi.
Noaptea deja pierdusem
în ritmul respiraţiei
ultimul scâncet străin
umflat de alcool,
injectat cu morfină.
Iarba fiarelor înnodase casele
cu părul mov al unei iele
înecate la miezul nopţii
iar beţia îmi spălase sufletul
cu vin roşu
ca pe morţii cei noi,
când a venit ora aproape firească
să-mi strâng capul între umeri,
să întind mâna orbului
şi să culeg vanitatea.