eu nu mai fug
construiesc în schimb
din coji de înţelepciune
punţi inegale şi neîntrerupte
spre urma iubirii din oameni
(o depresiune adâncită nici măcar în locul unde odată le era inima)

ei gonesc
ţinta lor e deşertul
se tot îndepărtează
eu stau iar muntele
se va plictisi să m-aştepte
(chiar dacă pentru ei aceasta e doar o poveste căzută în dizgraţie)

îi va alerga
într-o zi
moartea
şi ei îmi vor găsi
puntea
iar eu le voi umple
golul cu
(iubire iubire iubire iubire iubire iubire iubire iubire iubire iubire)



Photo © Gordon W.


***

înainte de atelier era aşa:

nu mai alerg demult
în schimb decojesc portocale
în spirale inegale şi neîntrerupte
la fereastra deschisă larg
spre urma iubirii din oameni

e ca o depresiune adâncită
nici măcar în locul potrivit
unde odată era inima
ei aleargă fără să ştie
că ţinta se tot îndepărtează
evident, ţinta lor este alta

despre mine e simplu - dacă stau
muntele se va plictisi să m-aştepte
între timp decojesc portocale
croiesc punţi inegale şi neîntrerupte
între preaplinul acesta şi

aproapele

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale şi alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulţumesc.