Ce moale mai era iarba tarii mele
si para ai verde ca erdele;
si parca cand mergeam
imi simteam
stramsii mangaindu-mi talpile.

Ce albastru mai era cerul.
Sice rosii mai erau macii
campurilor de grane
muncite de palme batrane
si-udate de plansul bunicii.

Muntii si marea
si dealul si valea,
pamantul si apa
sunt mostenirea,
sunt tara.
E tot ce avem
e parte din noi.

Frmoase mai erau legendele haiducilor
si ce frumos mai descria Creanga
copilaria si satul moldovenesc
toate acum mi-le-amintesc
cand nu le mai am,
mi le doresc
caci n-am stiut aprecia
tot ce-i frumos in tara mea.

Saruta-ti romane de ai sa pleci pamantul
caci tot mereu a el iti va fi gandu
simai frumos de-atat n-ai sa gasesti
iar de n-o faci iti spun c-ai sa regreti
caci Romania ta iti umple trupul
iar de n-o ai iti seaca inima si suflul.
Da, asa suntem facuti
sa nu putem trai far de ainostri munti.