de câte ori mă pierd prin buzunarul cu hârtii şifonate
încerc să scriu pe ziduri pe pielea palmei
sau pe lobul urechii tale

nimicmaisimplu

cerul e jos râul e sus şi noi înotăm
pe tălpi aderente prin norii
atât de compact văluriţi

vezi omul de pe celălalt mal e mereu însoţit de soare
şi ne face semne cu mâna dacă sărim acum e bine
încă nu au dat copci în styxul
cu peşti multicolori

scena deschisă aşteaptă ospeţele îngerilor
zidul se dizolvă sub degetul meu acid
lobul urechii tale are ceva rotund
de spus lumii

nimicmaisimplu

pretutindeni ne regăsim adresa şi matca

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale şi alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulţumesc.