Eleonora, ai ochii tulburi părul încâlcit
unghiile roase până la carne
eşti o putoare iei numai decizii greşite
cumperi lucruri de care nu ai nevoie
te laşi amăgită de ipocriţi te îndrăgosteşti de curvari

nimeni nu-şi pierde timpul cu tine
nimeni nu încearcă să te ajute, stai într-o cameră de cămin cu chiloţi murdari atârnaţi de lustră
urmăreşti cum umblă urechelniţele pe pereţi
păianjenii se plimbă în voie pe pielea ta
petreci zile fără număr întinsă pe podea
încercând să înţelegi
aşteptând salvarea
aşteptându-mă

vin doar ca să urlu la tine:
“de ce mă priveşti ca o vită? ce-i cu tine?
ce naiba, vrei să mori? vrei să zdohneşti dracului?
ia-ţi fată viaţa în mâini spală-te caută-ţi o slujbă găseşte un dobitoc ca tine şi mărită-te cu el ce naiba
înainte erai frumoasă, s-ar găsi cineva care să te ia, măcar din milă”
plec mulţumită că ţi-am ţinut o lecţie de morală
că te-am strivit că n-ai nici o şansă
plec fără să-ţi las măcar o coajă de pâine

nu ştii, Eleonora, dar eu te-am inventat şi ţi-am pus nume
m-ai scăpat de mine de încordarea permanentă a muşchilor frunţii de nopţile când mă tăvăleam beată prin noroi
de mucegaiul care-mi devorează coapsele
mă uit fix la tine ştiu că nu mă vei dezamăgi
pe faţa mea – nici un rid, nici un neg, nici o plagă