De vei sorbi bucuros viperinul sange
al inimii mele constelate de taine ucigase,
nu te vei mai zbate mugind bolborositor prin lume,
ca o prada imbratisata de sageti insetate,
cu gandurile balanganind ca spanzuratii din marginea burgului,
in vantul leganat de bufnite bete, jupuit de ghearele acide ale dezolarii,
izbind cu pumnii in fata fara chip a Adevarului,
ce te seduce alunecand ca un sfinx evanescent,
prin oglinzile mlastinoase ale somnului.
Si nu vei mai fi sfartecat in zbor
de cioburile amare ale mintii tale tulburatoare,
cu vitralii sfaramate de infinitul pradoxurilor,
in stoluri de tunete orbitoare,
inecandu-te cand iti respiri orizontul insangerat,
ca pe o noapte inghimpata de aripi liliachii.
Iata, intind peste cumplitul dintre noi o mana de cuvinte,
ca o flacara neagra cu nisipuri muscatoare,
in care sa te poti scufunda arzator,
hipnotizat de sistrul mocnit al soaptelor abisale,
ce curg pe nerasuflate, ca salamandrele vulcanice,
prin pielea crapata a acestui poem,
incolacindu-se pe arborele otravit al vietii din tine,
peste care tu iti desfaci acum seceta,
ca pe o rana zburatoare.

Ma privesti cu coada sulfuroasa a ochiului rau
si nu intelegi ca te dezintegrezi in ridicolul amaraciunii,
prabusindu-te ca un meteorit cianotic pe o planeta pustie.
Uite, citadela ti-a infipt un buchet de drujbe ruginii,
in causul inimii tale ridicate in slavi, ca un graal incrancenat,
din care beau odata arhanghelii.
Iar acum, incubatoarele de asfalt marsaluiesc
prin noroiul viselor tale zbarcite de crivat,
de unde eclozeaza semintiile brutale ale instrainarii.
Mintea ta e o gara cu sinele incalcite, ca un cap urlator de gorgona,
pe care o ghilotinezi in nopti serpuitoare de cerneala,
agatand-o la gat cand te pierzi in multimea pestrita,
cu ranjetul fotogenic zavorat ca o centura de castitate,
peste melancolia ta voluptoasa cu coada de scorpion.
Din ranile tale vesnic innorate, infloresc apocalipse carnivore
si viata ta e un colosseum infocat, unde nu intotdeauna
balaurul e ucis de sfantul gheorghe si goliat de david.

Porti in tine un sirag de morminte ploioase,
unde stafiile zeilor pe care ar fi trebuit sa ii existi
bat toaca tribal in tigvele nemantuite,
pana cand cazi din tine insuti, pe gheata aspra a raului industrial,
cu teasta radioactiva tropaita de herghelii turbate,
zbuciumand desene absurde cu bratele tale pradatoare,
prin aerul usturator al uzinelor scheletice.
Daca nu te-as locui pe dinauntru, in golul pe care il umplu in tine,
te-ar rumega tiptil nebunia.


Ai devenit un palimpsest cavernos,
prin care fojgaie oracolele unui sens primordial ilizibil,
devorat de ecourile taioase ale eurilor tale stihiale.
Prezenta ta aici e un vartej de fantasme,
ce scufunda corabiile ratacite ale argonautilor launtrici,
pe care ii asmuti in fiecare dimineata onirica
asupra lanii de aur, ce ti se ascunde dogoritor
in plexul solar al verbului.
Cand imi vorbesti singur, presimtindu-ma in pulsul cernelii,
din gura ta nascatoare de minuni solzoase inmuguresc
ogivele urlatoare ale turnului babel, reverberat la infinit
in miezul lucrurilor.

Tu chiar crezi ca ma scrii acum,
scrijelind un esafod cocotat pe himera autoabstractiei.
Nu vezi ca esti napadit de strigate,
ca un iov mereu naufragiat pe tarmuri de lepra,
strivit intre copertile lui a fi si a nu fi, ca intr-o fecioara-de-fier.
Cu dintii inrositi in foc iti smulgi cuvintele,
ca pe niste paianjeni infometati, ce incoltesc sangeros in febra trupului.
Cu fiecare litera cu care musti din mine,
densitatea trairii te inghite ca o gaura neagra
si din grumazul purpuriu al sensului pe care il vanezi,
se inmultesc mereu capetele de balaur
inspre decapitare.




De atatea ori, dupa ce iti sfasiai moartea pana la os,
zbuciumandu-ti extazul,
cu biciul celor mai ascutite cuvinte,
ti-am cules moastele fantasmagorice,
ramase infipte intre lumi, ca niste sabii pe zgura arenelor
si le-am spalat de cerneala marilor moarte,
cosandu-ti la loc limburile sangerii ale clarviziunii,
de unde zvacneau legiuni de catedrale asurzitoare,
pe tavanul de fachir al insomniei.
Si tot nu ai reusit sa ma stingi din tine.
De atatea ori te-au inecat in foc
bigotii hrubelor carnale,
adancindu-te in rugul propriilor cuvinte piezise,
ca intr-un cuib de batjocura, in care sa te cloceasca oroarea,
ramificandu-si prin arterele ardorii, padurile de limbi mistuitoare,
pana cand porii sufletului tau plesneau instelati
de strigatele unui dies irae cutremurator.
Si tortionarii dezlegau lesa simfoniei inchizitoriale,
scormonindu-ti asceza blestemata,
jupuindu-ti privirile neadormite
din delta celor o mie de ochi tamaduitori.
Si tot nu au reusit sa ma smulga din tine.



Asculti in gol
cum mocneste roua sangerie
pe cactusul mainii tale coaguland pasarile
cazute prin cupola sparta a desertului verbal.

Ai fost pelerin plutitor prin necropole de cenusa,
cu crestetul ingropat sub un turban de serpi ventriloci
si cu spinarea despicata ca o gura de dragon,
din care zvacnea o orga involburata,
la care cantai fugitiv, urmarit de nopti tulburi,
acompaniat de mainile umbroase ale unui siamez parazit,
adulmecat de licantropie,
pana cand amuteai impadurit de himere
iar el iti cartografia pe furis fluxul si refluxul viselor cu aparitii odioase,
mazgalindu-ti pe dinauntru o biografie abominabila,
pe care sa o citeasca mai tarziu cu dintii
cainii stravezii ai duneler,
rasfoindu-te nesatui.

Un soare translucid iti va serpui pe dara cuvintelor,
prin aura beznei ce inca iti mai vampirizeaza
mutenia strigatoare la cer,
vapaile mele negre iti vor fi sarcofag visator,
imbalsamandu-ti surasul straniu al nelinistii.