Aura speranței

Aura speranței
zornăie precum clopotele de venin
la gâtul pașilor prin deșert.

Când luna
scapă din fălcile vârcolacilor
saltă pe turlele moscheilor
ca bivolii cu aripi de vulturi
de pe tărâmuri cu râuri de clorofilă.

După ticăitul în clocot al inimilor
ne cunoaște, iubito, livada,
și după ochii tăi ce albăstresc aerul.

Așază, Doamne,
pleoape de limpezi clipiri
peste irișii gata sa explodeze
tihna cupolelor de pace și har.























Le nimbe de l’espoir

Comme les cloches de venin
au cou des pas dans le désert,
tinte
le nimbe de l’espoir.

Dès que la lune
s’échappa des dents du loup-garou
elle sauta sur les sommets des mosquées,
comme les buffles aux ailes d’aigles
rôdant les bords des rivières de chlorophylle.

Selon tes yeux qui bleuissent le ciel
et selon nos battements des coeurs en flammes
nous connaît, ma chérie, le verger.

Des paupières de clairs clignements
mets, Seigneur,
sur les iris prêts à troubler
le silence des coupoles de paix et de grâce.