Ca o străină eşti, rătăcind pe propriul tău drum.
lumea este acum o fereastră către întuneric. lumina,
cât ar fi ea de îndepărtată, este tot în tine,
adu-o la geam şi deschide fereastra, să pot să-ţi văd ochii!
i-am privit de atâtea ori de aproape...


numai aşa vei putea să vezi în lumină lumea
şi toţi oamenii care stau la geamuri. ochi în ochi, la geamuri...
cu bine! mai mult nu îţi scriu, este de ajuns.
până la urmă, ne vom putea privi, aşa cred.


şi dacă vor fi nişte zâmbete şi nişte ochi plecaţi,
poţi să consideri că lumea îmi atârnă de conturul gurii
şi că ochii mei au început să nu mai poată sprijini
privirea lui Dumnezeu.


lumea îmi atârnă de conturul gurii, obligându-mă să zâmbesc.
of, ce lume grea!...
e şi ea om.