De câte ori în nopțile cu stele
privesc nemărginirea absolută
mă rătăcesc în sferele rebele
și rațiunea mea rămâne mută

De câte ori cu gândul pribegesc
a spațiului cărare revolută
într-un vârtej al timpului strivesc
o lume-n devenire, nenăscută

De câte ori cu mintea răscolesc
al haosului scop nedescifrat
în sinea mea adânc mă prăbușesc
și totu-n jur e naufragiat

De câte ori al lumilor hotar
cutez să-l trec în visurile mele
rămân nemângâiat, un solitar
abandonat departe printre stele

De cate ori rămân nelămurit
în rătăcirea mea atemporală
de-atâtea ori mie dor de infinit
și dor îmi e de lumea ireală