„Dacă orice metal ar fi aur care se ingnoră pe sine și însăși această ignoranță un chip al aurului?”...

veghează tu focul din adânc,
departe de zăpezile roșii,
fii tu propriul vultur anacronic
ce-și prădează fără parole amintirile,
iubirea celuilalt s-a stins acolo
în munți
și îți trimite bezele de consolare,

dar știi și tu cum e,
mai demult ai făcut la fel,
după ce nu mai dădeai pe ea doi bani,
se convertea în aurul amar al lumii,
se strângea în cerul gurii

și ai aflat târziu
că numai ea poate trăi simplu
ca o fantomă fără suferință printre cei vii.
Dar știi pentru totdeauna că,
fără iubire, lumea stă pe false picioare
de siguranță,
și că la primul cutremur
doar tu te poți agăța de tălpile cerului
ca de singura salvare posibilă
înainte de sfârșitul lumii,
strigându-I lui Dumnezeu că ai iubit.