Bolnav de viaþã, zace tãcut;
Funebre zilele-i curg
parcã dintr-un urcior de lut.

„mucegai”ºi haina lui
l-au botezat:
Un om – statuie de asfalt
Murdar ºi infinit,
Un gând bolnav
Ce-a înghiþit ziua de ieri.

A plâns când pietrele au ucis
Sub talpa lor
Parfumul omului „nimic”;
Iarãºi a plâns
Când buzunarul cu firimituri s-a rupt;
Pierdu-se glasul ce-l îmbrãþiºa
Furiºându-se în lumea lui.

ªtia sã cânte vocea lui
Plângând,
Cu braþul dezgolit
Întins spre noi, zâmbea…
Era tãcut , indiferent
ªi neînþeles de mulþi.
Câte priviri s-au aplecat,
Nici un rãspuns…
Acum e vremea lui!