Din ceaţă ploaia şiroind,
Noi ceruri albe
Plâng şi-s moarte.
De cuget orb
Mă clatin
Şi-s străin, de mine.
Timpul e iarăşi infinit
Şi-ntre lumi cerşit -
- iubire de scrum.
Tremur şi-s gol
De timpul vremii ud;
Strivind pumnul
În palma dintre EU şi mine,
Amăgesc durerea
Şi-n vene sângele-i turbat.
Pe buze şoapta a – ngheţat
Simţirea.
Şiroaie albe se-mpletesc
În barbă;
Să plângă
Sau să-i pară bine?
E acelaşi suflet
Încercat de ploi străine!
Sine se cutremură
Şi tace,
Căci a secat
Pe margine de pat.