Jocurile joacă jocuri
Printre unde aleargă focuri,
Jocul se împrăştie
Sub muguri de salcie
Şi se-alungă şi se pierde
Sub frunze de iarbă verde,
Apoi se ridică iar
Pe un vânt de primăvară
Şi se suie tot mai sus...
Pân’ se pierde spre apus
Şi spre răsărit, nebună
Se înalţă sora lună.

Vine noaptea, cu fiori
Şi cânt de privighetori,
Dar vezi tu, mărite domn,
Noi putem juca şi-n somn,
Jocuri mici şi jocuri mari,
Jocuri fără lăutari,
Jocuri noi şi jocuri vechi,
Singuratici sau perechi:
Ne jucăm de dimineaţă
Făcând inele din ceaţă,
Iar apoi, pe la amiază
Alergăm după vreo rază;
Jocurile-n asfinţit
Sunt prea greu de povestit
Iar când vine miezul nopţii
Ne jucăm de-a jocul sorţii.

Şi-uite aşa, ceas după ceas
Nu avem nici un răgaz,
Făr’ să ostenim vreodată
Ne jucăm de-a lumea toată.
Cine suntem? Nu ne ştii?
Suntem glasuri de copii
Suntem inimă şi jar
Depărtare şi altar
Suntem loc şi suntem cale:
Suntem gândurile tale.

Leiden, 2 aprilie 2002