își limpezea rufele
la burlanul în care înfipsese o stropitoare
după ploaie
își plimba copilul primenit până când se întuneca
Bună
dimineața
ziua
seara –
saluta pe oricine trecea pe lângă ei

nimeni nu observa pânza albă
în lume îmbrăcați de doamne-ajută
mirosind a săpun
sunt destui
uneori oprea pe câte-un cunoscut
trăgându-l după ea
știi am uitat să îți spun
și începea să mintă cu sinceritate
cu roșu în obraz și tremurat de buze
rostirea i se întomna a frunze
și adevărul se izbea de pământ cu sunete seci

mai stai unde pleci mormăia înciudată
de ce nu zici și tu nimic
îl certa pe copil
vrei să creadă oamenii că ești mut
barem pe cei de-o seamă cu tine să îi întrebi Ce mai faci
sau să le răspunzi la salut

apoi îl mângâia pe creștet
lung
tresărit
de departe ai fi zis că aprinde o lumânare
fluturii de zi și de noapte le cădeau morman la picioare
pășeau peste ei ca o ciută c-un pui

pădurea
s-ar fi dat în lături s-o petreacă
un cântec susurat din rădăcini de apă
dar el
izbindu-se de-ai lui or de străini
își încărca muțirea de lumini
cutremurat de păsări care tac se rușina de glasul prea sărac