poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 11700 .



Luceafarul
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mihai_Eminescu ]

2006-10-11  |     |  Înscris în bibliotecă de Cristian Cr



LUCEAFARUL

A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari împaratesti,
O prea frumoasa fata.

Si era una la parinti
Si mândra-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinti
Si luna între stele.

Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l îndreapta
Lânga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.

Privea în zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce,

Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamâni,
Îi cade draga fata.

Cum ea pe coate-si razima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se împle.

Si cât de viu s-aprinde el
În orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Când ea o sa-i apara.
*
Si pas cu pas pe urma ei
Aluneca-n odaie,
Tesând cu recile-i scântei
O mreaja de vapaie.

Si când în pat se-ntinde drept
Copila sa se culce,
I-atinge mânile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Si din oglinda luminis
Pe trupu-i se revarsa,
Pe ochii mari, batând închisi
Pe fata ei întoarsa.

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglinda,
Caci o urma adânc în vis
De suflet sa se prinda.

Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspina:
– O, dulce-al noptii mele Domn,
De ce nu vii tu? Vina!

Cobori în jos, luceafar blând,
Alunecând pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!

El asculta tremurator,
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Se cufunda în mare;

Si apa unde-au fost cazut
În cercuri se roteste,
Si din adânc necunoscut
Un mândru tânar creste.

Usor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Si tine-n mâna un toiag
Încununat cu trestii.

Parea un tânar voievod
Cu par de aur moale,
Un vânat giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra fetei stravezii
E alba ca de ceara –
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afara.

– Din sfera mea venii cu greu
Ca sa-ti urmez chemarea,
Iar cerul este tatal meu
Si muma-mea e marea.

Ca în camara ta sa vin,
Sa te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Si m-am nascut din ape.

O, vin’! odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu sa-mi fii mireasa.

Colo-n palate de margean
Te-oi duce veacuri multe,
Si toata lumea-n ocean
De tine o s-asculte.

– O, esti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arata,
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata;

Strain la vorba si la port,
Lucesti fara de viata,
Caci eu sunt vie, tu esti mort,
Si ochiul tau ma-ngheata.
*
Trecu o zi, trecura trei
Si iarasi, noaptea, vine
Luceafarul deasupra ei
Cu razele senine.

Ea trebui de el în somn
Aminte sa-si aduca
Si dor de-al valurilor Domn
De inim-o apuca:

– Cobori în jos, luceafar blând,
Alunecând pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!

Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;

În aer rumene vapai
Se-ntind pe lumea-ntreaga,
Si din a chaosului vai
Un mândru chip se-ncheaga;

Pe negre vitele-i de par
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevar
Scaldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfasor
Marmoreele brata,
El vine trist si gânditor
Si palid e la fata;

Dar ochii mari si minunati
Lucesc adânc himeric,
Ca doua patimi fara sat
Si pline de-ntuneric.

– Din sfera mea venii cu greu
Ca sa te-ascult s-acuma,
Si soarele e tatal meu,
Iar noaptea-mi este muma;

O, vin’, odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu sa-mi fii mireasa.

O, vin’, în parul tau balai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri sa rasai
Mai mândra decât ele.

– O, esti frumos, cum numa-n vis
Un demon se arata,
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata!

Ma dor de crudul tau amor
A pieptului meu coarde,
Si ochii mari si grei ma dor,
Privirea ta ma arde.

– Dar cum ai vrea sa ma cobor?
Au nu-ntelegi tu oare,
Cum ca eu sunt nemuritor,
Si tu esti muritoare?

– Nu caut vorbe pe ales,
Nici stiu cum as începe –
Desi vorbesti pe înteles,
Eu nu te pot pricepe;

Dar daca vrei cu crezamânt
Sa te-ndragesc pe tine,
Tu te coboara pe pamânt,
Fii muritor ca mine.

– Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sarutare,
Dar voi sa stii asemenea
Cât te iubesc de tare;

Da, ma voi naste din pacat,
Primind o alta lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi sa ma dezlege.

Si se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
*
În vremea asta Catalin,
Viclean copil de casa,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masa,

Un paj ce poarta pas cu pas
A-mparatesii rochii,
Baiat din flori si de pripas,
Dar îndraznet cu ochii,

Cu obrajei ca doi bujori
De rumeni, bata-i vina,
Se furiseaza pânditor
Privind la Catalina.

Dar ce frumoasa se facu
Si mândra, arz-o focul;
Ei Catalin, acu-i acu
Ca sa-ti încerci norocul.

Si-n treacat o cuprinse lin
Într-un ungher degraba.
– Da’ ce vrei, mari Catalin?
Ia du-t’ de-ti vezi de treaba.

– Ce voi? As vrea sa nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Sa râzi mai bine si sa-mi dai
O gura, numai una.

– Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,
Da-mi pace, fugi departe –
O, de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte.

– Daca nu stii, ti-as arata
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binisorul.

Cum vânatoru-ntinde-n crâng
La pasarele latul,
Când ti-oi întinde bratul stâng
Sa ma cuprinzi cu bratul;

Si ochii tai nemiscatori
Sub ochii mei ramâie...
De te înalt de subsuori
Te-nalta din calcâie;

Când fata mea se pleaca-n jos,
În sus ramâi cu fata,
Sa ne privim nesatios
Si dulce toata viata;
Ma dor de crudul tau amor
A pieptului meu coarde,
Si ochii mari si grei ma dor,
Privirea ta ma arde.

– Dar cum ai vrea sa ma cobor?
Au nu-ntelegi tu oare,
Cum ca eu sunt nemuritor,
Si tu esti muritoare?

– Nu caut vorbe pe ales,
Nici stiu cum as începe –
Desi vorbesti pe înteles,
Eu nu te pot pricepe;

Dar daca vrei cu crezamânt
Sa te-ndragesc pe tine,
Tu te coboara pe pamânt,
Fii muritor ca mine.

– Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sarutare,
Dar voi sa stii asemenea
Cât te iubesc de tare;

Da, ma voi naste din pacat,
Primind o alta lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi sa ma dezlege.

Si se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
*
În vremea asta Catalin,
Viclean copil de casa,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masa,

Un paj ce poarta pas cu pas
A-mparatesii rochii,
Baiat din flori si de pripas,
Dar îndraznet cu ochii,

Cu obrajei ca doi bujori
De rumeni, bata-i vina,
Se furiseaza pânditor
Privind la Catalina.

Dar ce frumoasa se facu
Si mândra, arz-o focul;
Ei Catalin, acu-i acu
Ca sa-ti încerci norocul.

Si-n treacat o cuprinse lin
Într-un ungher degraba.
– Da’ ce vrei, mari Catalin?
Ia du-t’ de-ti vezi de treaba.

– Ce voi? As vrea sa nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Sa râzi mai bine si sa-mi dai
O gura, numai una.

– Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,
Da-mi pace, fugi departe –
O, de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte.

– Daca nu stii, ti-as arata
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binisorul.

Cum vânatoru-ntinde-n crâng
La pasarele latul,
Când ti-oi întinde bratul stâng
Sa ma cuprinzi cu bratul;

Si ochii tai nemiscatori
Sub ochii mei ramâie...
De te înalt de subsuori
Te-nalta din calcâie;

Când fata mea se pleaca-n jos,
În sus ramâi cu fata,
Sa ne privim nesatios
Si dulce toata viata;
Si ca sa-ti fie pe deplin
Iubirea cunoscuta,
Când sarutându-te ma-nclin,
Tu iarasi ma saruta.

Ea-l asculta pe copilas
Uimita si distrasa,
Si rusinos si dragalas,
Mai nu vrea, mai se lasa,

Si-i zise-ncet: – Înca de mic
Te cunosteam pe tine,
Si guraliv si de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafar, rasarit
Din linistea uitarii,
Da orizon nemarginit
Singuratatii marii;

Si tainic genele le plec,
Caci mi le împle plânsul,
Când ale apei valuri trec
Calatorind spre dânsul;

Luceste cu-n amor nespus
Durerea sa-mi alunge,
Dar se înalta tot mai sus,
Ca sa nu-l pot ajunge.

Patrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi si-n veci
Va ramânea departe...

De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca niste stepe,
Dar noptile-s de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe.

– Tu esti copila, asta e...
Hai s-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Si nu ne-or sti de nume,




Caci amândoi vom fi cuminti,
Vom fi voiosi si teferi,
Vei pierde dorul de parinti
Si visul de luceferi.
*
Porni luceafarul. Cresteau
În cer a lui aripe,
Si cai de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele –
Parea un fulger nentrerupt
Ratacitor prin ele.

Si din a chaosului vai,
Jur-împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjur
Ca niste mari, de-a-notul...
El zboara, gând purtat de dor,
Pân’ piere totul, totul;

Caci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaste,
Si vremea-ncearca în zadar
Din goluri a se naste.

Nu e nimic si totusi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemenea
Uitarii celei oarbe.

– De greul negrei vecinicii,
Parinte, ma dezleaga
Si laudat pe veci sa fii
Pe-a lumii scara-ntreaga;

O, cere-mi, Doamne, orice pret,
Dar da-mi o alta soarte,
Caci tu izvor esti de vieti
Si datator de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Si focul din privire,
Si pentru toate da-mi, în schimb
O ora de iubire...

Din chaos, Doamne,-am aparut
Si m-as întoarce-n chaos...
Si din repaos m-am nascut,
Mi-e sete de repaos.

– Hyperion, ce din genuni
Rasai c-o-ntreaga lume,
Nu cere semne si minuni
Care n-au chip si nume

Tu vrei un om sa te socoti,
Cu ei sa te asameni?
Dar piara oamenii cu totii,
S-ar naste iarasi oameni.

Ei numai doar dureaza-n vânt
Deserte idealuri –
Când valuri afla un mormânt,
Rasar din urma valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Traieste azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarasi soare;

Parând pe veci a rasari,
Din urma moartea-l paste,
Caci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste.

Iar tu, Hyperion, ramâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu dentâi –
Sa-ti dau întelepciune?

Vrei sa dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Sa se ia muntii cu paduri
Si insulele-n mare?

Vrei poate-n fapta sa arati
Dreptate si tarie?
Ti-as da pamântul în bucati
Sa-l faci împaratie.

Îti dau catarg lânga catarg,
Ostiri spre a strabate
Pamântu-n lung si marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...

Si pentru cine vrei sa mori?
Întoarce-te, te-ndreapta
Spre-acel pamânt ratacitor
Si vezi ce te asteapta.
*
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Si, ca si-n ziua cea de ieri,
Lumina si-o revarsa.

Caci este sara-n asfintit
Si noaptea o sa-nceapa;
Rasare luna linistit
Si tremurând din apa

Si împle cu-ale ei scântei
Cararile din crânguri.
Sub sirul lung de mândri tei
Sedeau doi tineri singuri:

– O, lasa-mi capul meu pe sân,
Iubito, sa se culce
Sub raza ochiului senin
Si negrait de dulce;

Cu farmecul luminii reci
Gândirile strabate-mi,
Revarsa liniste de veci
Pe noaptea mea de patimi.

Si de asupra mea ramâi
Durerea mea de-o curma,
Caci esti iubirea mea de-ntâi
Si visul meu din urma.

Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor fata;
Abia un brat pe gât i-a pus
Si ea l-a prins în brata...

Miroase florile-argintii
Si cad, o dulce ploaie,
Pe crestele-a doi copii
Cu plete lungi, balaie.

Ea, îmbatata de amor,
Ridica ochii. Vede
Luceafarul. Si-ncetisor
Dorintele-i încrede:

– Cobori în jos, luceafar blând,
Alunecând pe-o raza,
Patrunde-n codru si în gând,
Norocu-mi lumineaza!

El tremura ca alte dati
În codri si pe dealuri,
Calauzind singuratati
De miscatoare valuri:

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul:
– Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!