Coşul cu fructe

*
Porunceşte, şi eu voi culege toate fructele mele
Pentru a ţi le aduce în coşuri pline în grădina ta,
Cu toate că unele din ele s-au trecut,
Iar altele sunt încă necoapte.

Căci anotimpul devine greu în splendoare,
Iar fluierul păstorului suspină în umbră.

Dă poruncă, şi eu voi pune să se umfle
Pânza corabiei pe râu.

Vântul de martie s-a ridicat
Şi a tulburat valurile care lâncezeau.

Grădina şi-a exaltat tot sufletul său,
Şi în ceasul mâhnit al serii,
O chemare a venit de la casa ta,
Pe plaja pe care-o îmbracă în aur asfinţitul.

*
Un pumn de nisip ar fi putut să-mi ascundă semnalul tău,
Când eu nu-i cunoşteam înţeleseul.
Acum când i-am pătruns în parte sensul,
Eu îl citesc în toate care altă dată mi-l ascundeau.

El este cel care colorează petalele florilor;
Valurile îl luminează cu spuma lor,
Şi munţii îl fac să strălucească pe crestele lor.
Mi-am întors de la tine faţa,
Şi din acet motiv silabisesc pieziş scrisorile,
A căror înţeles nu îl ştiam.

*
Fii gata să te avânţi, inima mea!
Şi lasă înapoia ta pe toţi cei care trebuie să întârzie.
Căci numele tău a fost chemat din cerul dimineţii.
Nu aştepta pe nimeni!
Mugurele care înfloreşte
Doreşte noaptea şi roua,
Dar floarea deschisă strigă spre lumina
Care o eliberaeză.
Sfarmă zăgazurile, o, inima mea, şi i-aţi avânt!