În sfârșit lumina zilei trădează
chipul minciunii care se brodează
sub culorile măștilor strălucitoare
dănțuind înșelătoare
la sacrificiul vieții în numele carnavalului
Zorii propriei dimineți demască puterea valului
care ne-a luat din același pământ și în aceleași ape ne plimbă
Sublimul de demult se preschimbă
sub ochii mei în dans al morții
Ziua a ieșit triumfătoare nopții
răsunător dezmățul
tăcerilor de rai le scapă hățul

Cu șanțuri gravate în alb negru chipul
pe care ochii se întredeschid abia după nisipul
care umplea abisul
multicolorelor iluzii diurne
Se leapădă de visul
ce cauza trezirile nocturne
ale cărui reminiscențe persistă
Și tremurul confuz de regăsire încă există
după lupta cu fiara
hranită din debarasarea
de mine
Pretinzându-mi să fiu nimeni
sau altcineva
pentru a câștiga supremația
Mie mi-e foame de suflet
ei de mirosul umed al sângelui putred
Acum își linge gheara de gustul crud al cărnii
din moalele rănii
după încercarea de a mă devora

La intervale nedefinite încă
picură ceară din lumânarea arzând a iluziei
mulată pe tâmplă
ușurând povara confuziei