În piatra lu cea rece, stă șarpele și doarme
În noaptea asta, poate îi mai cresc două coarne,
Îi crește-o coadă nouă și chiar patru picioare
Și mâine va fi bou, când va ieși la soare...

Dar dacă pâna mâine, toată această lume,
Va fi acoperită de valuri și de spume
De marea cea întinsă, va vrea să o înece
Și șarpele din piatra-i, va trebui să plece?

Pe unde se va duce? Unde va fi nevoie..
Poate că pân-atuncea va mai veni vreun Noe
Care mânat de gându-i și nu de Dumnezeu,
Îl va lua în arca-i... Sau poate... Mai știu eu?

Poate că până mâine, nici soare nu mai e
Din toată omenirea, vor fi doar suflete
Se va preface totul în ce a fost odată,
În aer și în trăsnet, în apă și în piatră...

Dar iată, ziua vine și șarpele se scoală
Și lumea este plină, la fel cum e de goală
Și iată, din tot visul, n-a mai rămas nici scrum...
Dară realitatea e-atuncea sau e-acum?