dacă mă faci să-mi crape cămaşa în spinare
şi-ncet să-mi clocotească un abur cald în piept
am să-ngenunchi în mine cu umilinţă mare
şi am să-mi scriu în gânduri: acesta e poet!

ori, iarăşi, dacă gândul îl vei trimite-ncoace
am să-l cunosc pe nume când l-oi chema încet
tristeţea lui deplină sau clipa sa de pace
vor fi atunci totuna-ntre mine şi poet

îl voi lăsa să doarmă-ntre foi purtând înscrisuri
banale simţăminte averea mea întreagă
poetul ştie bine că din mărunte visuri
o clipă de căldură sau dragoste se-ncheagă

nu în extreme spaţii sau în trări extreme
îmi voi purta cuvântul, ca un beţiv năuc
că va veni ca hoţul, asupra mea, o vreme
în care, mărturie, pe mine-am să m-aduc